Cred ca toate cititoarele de forum stiu asta: creierul uman este ca un mușchi ce trebuie lucrat în permanență, care se atrofiaza dacă îl lași să vegeteze. Cea mai bună și la îndemână metodă de a-l pune la treabă este cititul. Mai mult decât atât, fiecare imagine pe care ti-o creezi citind sau fiecare cuvânt nou îtî va îmbunătăți atât capacitatea intelectuală, cat si vocabularul. Cititul te va ajuta și te va scoate din multe impasuri când nu vei ști ce înseamnă o expresie anume folosită de interlocutorul tău. În acest sens am găsit interesant să fac o mini recenzie la o carte citită ultima dată. Poate reușesc să deschid apetitul și altor persoane de pe acest forum.
Romanul lui Eco poate fi numit o carte despre cărţi deoarece în centrul misterelor care apar într-o abaţie benedictine se găseste o bibliotecă, bibliotecă ale cărei cărţile deţin un secret pentru care cineva ar fi dispus sa omoare. „Numele Trandafirului” este o carte care imbină genuri variate precum exegeză biblică, roman de mister, teorii literare, dar şi studiu medieval. Este o carte care, în ciuda acţiunii labirintice, a cuvintelor grele, a pasajelor din latina, a discuţiilor esoterice dintre caractere si a multor elemente de semiotică, a devenit un bestseller în intreaga lume, fiind considerat astfel un clasic al timpurilor noastre.
Tin sa le informez pe cititoarele de forum ca intreaga acţiune se petrece într-o abaţie benedictină din nordul Italiei, pe fundalul unui conflic între numeroasele ordine religioase. Firul misterelor romanului începe cu moartea unuia dintre călugării manastirii găsit zdrobit la baza zidurilor cladirii. Astfel, în urma morţii misterioase, abatele se vede nevoit să cheme ajutoare pentru a elucida crima şi pentru a găsi criminalul. Fireşte că ajutoarele nu întârzie să apară, acestea fiind întruchipate de către William din Bakersville, zis şi Guglielmo, un călugăr franciscan, având postura omului înţelept şi respectat, şi un tânăr novice, Adso din Melk, din persepectiva căruia este întreg romanul povestit.
La o prima vedere întreaga crimă este pusă pe seama diavolului, insă Guglielmo nefiind prea convins porneşte în căutarea adevărului. Pe masura ce ancheta inainteaza, toţi vinovaţii gasiţi mor şi ei în mod misterios. Acest fapt stârneste isterie în randul călugărilor, care cad prada unei explozii de superstiţii, lucru aşteptat fiind vorba de o mănăstire din Evul Mediu, unde orice necaz vine din partea necuratului. Între timp, Guglielmo adună tot felul de indicii şi dovezi pe care le prezintă mai apoi abatelui. Aceste dovezi sunt constituite de nişte mesaje ascunse, scrise cu suc de lămâie pe un pergament ce dezvăluie secretul ascuns de o carte. Aceasta carte aparent poate ucide pe cel ce o citeşte, iar călugării ar fi dispuşi să omoare pentru a ajunge la ea.
Cum este de aşteptat, dragele mele cititoare de forum, acţiunea se complică deoarece dovezile aduse nu sunt crezute de Inchiziţie, ceea ce îi determină să ia ancheta în mâna lor. Bineînţeles că Inchiziţia a pus totul pe seama vrăjitoriei lucru ce a dus la arderea pe rug a unei fete de la ţară şi a unui călugăr deformat. Pentru ei, faptul că tânăra avea o pisică neagră şi un cocoş a fost de ajuns să-i omoare pe rug.
Însă acest lucru nu-l opreşte pe Guglielmo să puna capat cercetarilor, cum ar crede dragele mele cititoare de forum. Împreună cu ajutorul său, Adso, Guglielmo reuşeşte să pătrundă în biblioteca interzisă a mănăstirii, aşezată într-un edificiu maiestuos, unde înţelege forţa distrugătoare a râsului care este un păcat de moarte şi depravează omul. Motivele pentru care este atat de pazita si de interzisa il reprezinta chiar cartile, adevarul din ele, minciunile pe care le pot ascunde, dar mai ales efectul pe care l-ar putea avea asupra calugarilor daca aceștia ar avea acces la ele. Cu ajutorul logicii şi profitand de observatiile lui Adso, el reuşeşte să dezlege misterul crimelor de la mănăstire, însă fara să reuşească să prevină nici una. Cat despre titlu, tin sa le informez pe cititoarele forumului ca există o legătură data de un corespondent în latină, care sună cam aşa „trandafirul de altă dată dăinuie doar prin nume şi nu mai putem păstra decît numele, ideile goale.” A mai afirmat că a ales titlu „pentru că trandafirul este un simbol atât de plin de semificaţii încât până abia acum mai are vreo semnificaţie nouă”.
În Postscriptum-ul la această carte, Umberto Eco precizează că doreşte să „elibereze cititorul” dintr-un mod de interpretare bazat pe intenţiile presupuse ale autorului. Prin urmare, cititoarele de pe forum care vor lectura romanul vor avea libertatea să descopere şi alte înţelesuri ale trandafirului în relaţie cu cartea.
Un alt aspect pe care il aduc la cunostinta cititoarelor de forum este ca, de-a lungul lecturii, lucurile se complică pentru că scriitorul prezintă abaţia cu tradiţiile şi obiceiurile ei, setul de reguli stabilite pentru călugării de acolo, care pot parea ca duse la extrem. Dacă la început se creează impresia că aceasta carte este una despre descoperirea unei crime, ne-am putea însela până ajungem la sfârşit. La fel cum am putea să ne înselăm şi dacă am crede că este despre religie, călugări franciscani, benedictini sau despre eretici. Am putea cădea în plasă şi dacă, pe alocuri, depistam teorii lingvistice şi îi simţim pe ceafă respiraţia caldă a lui Saussure. Sau dacă am cataloga „Numele trandafirului” ca o carte despre cărţi, despre ştiinţa ce ne-o furnizează ele şi atunci am înţelege greşit. Pentru că „Numele trandafirului” este despre toate aceste subiecte inseparabile. Autorul le încheagă cu o asemenea măiestrie încât nu se poate extrage o temă singulară sau principală.
Inchei prezentul articol de forum spunand ca „Numele trandafirului” este o carte intrigantă, plină de semnificaţii care, odată cu trecerea primelor zece pagini, te va face să nu o laşi jos din mînă pană la final.
Fetele Norocoase stiu ce inseamna perversiunea
Un proverb japonez spunea: „Placerea este sursa durerii, durerea este sursa placerii.” Asadar, dragi cititoare ale forumului, cele doua sunt strans legate. Pornind de la acest “cerc vicios” intre durere si placere, m-am gandit sa abordez o tema mai controversata si anume perversiunea.
Incep discutia de la baza acestui articol de forum cu o definitie. Perversiunea, in general, defineste caracteristica generala a structurii personalitatii unui individ cand acesta resimte placere (fara conotatii sexuale) in comiterea de rautati, respectiv de orice acte ce contravin normelor legale si bunului simt.
S. Freud ii numea perversi pe aceia care „nu isi pot reprima ceea ce existq in fiecare”. Prin perversiune sexuala se intelege practica satisfacerii necesitatilor sexuale, exclusiv sau ocazional, intr-un mod patologic sau repudiat de bunul simt, morala si societate. Presupune savarsirea unor acte nefiresti, diferite de cele naturale, in obtinerea placerii sexuale. Ei bine, dragi cititoare ale forumului, perversiunea sexuala este ca un viciu, doar ca in cazul viciului, placerea inclina mai mult in partea normalului decat a patologicului, iar in cazul perversiunii, placerea depaseste normalul. De remarcat ca atat perversul, cat si viciosul au o deosebita satisfactie in a atrage noi indivizi sa adopte modul lui de procurare a placerii. Aceasta placere se procura in lipsa afectiunii.
Individul pervers sexual se comporta normal in celelalte activitati, atat pe plan profesional, cat si psihologic. Aflati, dragi cititoare de forum, ca exista mai multe tipuri de perversiuni. Cateva dintre acestea sunt: Adamismul, Analismul, Azofilia, Cleptolagnia, Coprochezia (persoana se unge cu excremente), Coprofagia (persoana ingereaza excrementele), Coprofilia (placerea exagerata de a depozita si privi excrementele), Cunilinctia, Clismomania, Heterocromofilia (placerea sexuala se obtine doar cu un partener ce are o alta culoare a pielii, decat a perversului), Hipoxifilia (spanzurarea sexopatica), Incestul, Fetisismul, Zoofilia, Sadismul. Acestea sunt perversiuni „atestate” de specialisti.
Exista insa si o serie de situatii pe care oamenii din popor le numesc tot perversiuni. Pentru a intelege la ce ma refer, iata, dragele mele cititoare de forum, si cateva exemple: sexul cu banca de la scoala, sexul cu minori (Pedofilie), sexul murdar (la propriu, cu fecale), homosexualitatea, masochismul (bataia la fund), urinarea in timpul actului sexual; masturbarea in vazul lumii, violul etc. Desigur, metaforic, pentru femei, tot perversiune ar putea fi considerat si sexul urmat imediat de o cearta.
Un aspect interesant, scumpe prietene de forum, consta in faptul ca in randul acestora nu se afla si sexul oral, cu toate ca multe persoane il considera perversiune sexuala. Acest lucru probabil se datoreaza lipsei de educatie sexuala, mai ales in randul persoanelor care s-au dezvoltat in perioada comunista. Prin sexul oral se intelege stimularea organelor genitale externe ale partenerului /partenerei, cu gura. Practicata ca joc erotic, relatia orala vibreaza de placere si dragoste. Doar daca se practica fara limite si fara vointa unuia dintre parteneri devine perversiune sexuala.
